Picătură de cafea

Răsuflarea-ți vrea odihnă,

capul pe mâna-mi se înclină.

Raze timide de căldură

te-ating firav pe a ta gură.

Ochii...

ce-mi aprindeau scăntei,

când inima-mi-pompa țiței.

Cuvinte ce nu-ți poți elibera.

Buze...

cu care doar zâmbetul ți-l poți schița.

Un zâmbet,

de care ți-a fost dor

Un zâmbet temător,

apărut întâmplător,

ghici unde, la mine-n dormitor.

Ești captivă-ntr-un cearșaf uzat,

pe care, de plăcere ai tremurat.

Acum ar trebui să ne trezim,

dar tu nu vrei să ne grăbim.

E târziu, dar nici că-ți pasă,

încă nu vrei să ajungi acasă.

Te-ntinzi așa frumos la mine-n pat,

ești ca o prințesă ce și-a găsit palat.

De pe suflet ți se topea,

picătura-mi în cafea.